[ksa:k]
[KSA:K]

reVEDERE'25

Vizitează

Rezultatele finale ale Laboratorului

Proiectul reVEDERE asigură transferul de cunoștințe către artiști locali emergenți de către figuri renumite din Moldova, precum și experți internaționali, prin organizarea unei serii de Laboratoare de Educație și Producție Artistică, cu componente atât teoretice, cât și practice; prin producerea proiecțiilor publice VIDEOMARATHON; și prin convocarea manifestărilor artistice în spațiile publice din Chișinău (muzee, parcuri), precum și discuții și dezbateri publice care asigură un nivel ridicat de vizibilitate și participare.

Addicted — este lucrarea de debut a Feliciei Iordachi.

Este un experiment sincer și intuitiv, în care trăirile personale prind formă. În ciuda lipsei de experiență profesională, Felicia nu și-a diluat ideea, dimpotrivă — cu perseverență și sensibilitate, a transformat pas cu pas conceptul inițial într-un limbaj cinematografic expresiv. Lucrarea este construită ca o reflecție a stării emoționale a unei tinere care se deplasează prin oraș, încercând să facă față zgomotului crescând. Căștile devin un mijloc de izolare față de lumea exterioară. Gesturi obișnuite — să pornești muzica, să bei cafea, să atingi un perete — se transformă în declanșatori ce pornesc o succesiune de stări interioare. Metaforele sunt simple, dar tocmai de aceea imediat distincte: de exemplu, căutarea unui încărcător pentru căști devine un act de salvare în timpul unui atac de panică. Spațiul filmului este fragil, dinamic, pe alocuri abstract, ca și cum ar fi țesut din vibrațiile percepției. Montajul nu este doar un instrument tehnic, ci un mod de gândire. Felicia explorează magia cinematografiei la nivel senzorial: tăieturile bruște, tranzițiile abrupte între stări și locații — toate sunt dirijate de emoție, nu de logică. Addicted este o încercare de a contura o formă vizuală pentru o experiență fragilă, greu de pus în cuvinte, alcătuită din mișcări, fragmente, liniște și zgomot..

Negative Sun- Marius Malai.

Ce se întâmplă atunci când lumina, simbol clasic al cunoașterii și al adevărului, devine orbitoare? Această întrebare o ridică Marius Malai — participant al Laboratorului de film experimental și video-art reVEDERE’25: „Privind lumina lumii largi”. Videoart-ul său, Negative Sun, este o reflecție vizuală asupra ideologiei luminii și asupra modului în care noțiuni precum «claritate», «adevăr»” și «vizibilitate» pot deveni instrumente de control. Absolvent al Universității de Film și Media din Budapesta, Marius lucrează la granița dintre intervenția fizică asupra materialului de peliculă și analiza intelectuală a codului vizual: arde pelicula, o murdărește și zgârie, inversează negativele, combină cu măiestrie cadre documentare eterogene cu forme abstracte (reflexii, fragmente, artefacte de film) — întrucât, la intersecția acestor metode, a îndemna spectatorul la reflecție asupra acelor spații ale istoriei care au fost „supraexpuse” ideologic până la deformare sau au rămas complet în afara luminii. Unul dintre momentele memorabile este juxtapunerea unui cadru «domestic», intim, dintr-un arhivă personală, în care un băiat mănâncă fructe din palma mamei, cu fragmente dintr-o înregistrare de arhivă a unei parade militare, în care parcă s-a rătăcit chiar acel băiat — maturizat, dar pierzându-și identitatea. Acest gest este citit ca o dispariție a individualității sub presiunea imaginii colective. Marius transformă pelicula pozitivă într-un negativ, ca și cum ar „anula” lumina ideologică — și ar reda privitorului posibilitatea îndoielii, a întrebării, a neîncrederii.

Toți: noi în câmp de flori-Cristian Pasat

În lucrarea sa Toți: noi în câmp de flori, Cristian Pasat continuă explorarea limbajului animației minimaliste. Fidel formei scurte, el folosește din nou doar câteva minute de timp pe ecran pentru a spune o poveste simbolică și poetică — de această dată, zgâriată manual pe peliculă cinematografică. Proiectul se prezintă ca un flux vizual format din sute de desene florale — asemănătoare cu urmele de cretă pe o tablă școlară, dar în realitate — zgâriate pe peliculă (peste 80 de cadre). Printre florile din câmp se desfășoară scene recognoscibile din viața unui om simplu. Pe fundal răsună un cântec popular interpretat a cappella — aceste voci conferă întregului un sens aproape sacru. Nu este prima lucrare a lui Pasat realizată în această tehnică. În 2023, participând la laboratorul reVEDERE, sub îndrumarea artistului contemporan moldovean Ghenadie Popescu, el, împreună cu colegii săi Marius Malai și Oksana Kapatsina, a creat o animație stop-motion pe plăci mici de piatră — o versiune proprie a istoriei umanității în estetica petroglifelor. Tehnica zgârierii revine și aici: Cristian creează o poveste personală și universală în același timp, despre cum trece viața — cum, într-o zi, printre flori, cineva se naște, crește, își ia un câine, își cumpără o mașină, își construiește o casă, iubește, pierde și pleacă — lăsând în urmă o urmă abia vizibilă pe peliculă. Lucrarea este inspirată din creația lui Valter Țurcan — artist și co-curator al reVEDERE’25, specializat în tehnici experimentale precum fotograma, camera obscură și animația directă. Metoda mentorului a găsit aici un ecou autentic în interesul participantului laboratorului, ceea ce a permis nașterea acestei miniaturi experimentale — meticuloasă și palpabilă fizic. Toți: noi în câmp de flori este o privire de sus asupra unei vieți trăite printre flori — un mic epos zgâriat cu un cui pe celuloid.

Have you been here long?-Safar Jerebelovski

Have you been here long? — este o lucrare experimentală de Safar Jerebelovski, cu un substrat filozofic și mistic. Fără cuvinte și fără o narațiune liniară, filmul scufundă spectatorul în atmosfera unei crize interioare a personajului principal și a tentativei sale de a fugi de sine însuși.În centrul atenției se află un tânăr care rătăcește printr-un spațiu în care realitatea și imaginația se contopesc. Figura feminină aparține mai degrabă lumii fanteziei personajului — ea este fie o amintire, fie un vis. Interacțiunea dintre cei doi este o metaforă a unui sentiment nerezolvat, a durerii și a dorinței de conexiune care, de fiecare dată, se destramă. Safar folosește limbajul cinematografic ca un instrument de materializare a imaginilor mentale: lumea care până atunci exista doar în minte începe să se manifeste prin manipulări ale luminii. Lumina devine un personaj în sine — uneori orbește, alteori ghidează, atacă sau protejează. Camera de filmat acționează aproape ca o vedere interioară, surprinzând lupta dintre lumină și întuneric, dintre realitate și vis.

Panopticon - Iurii Gandrabura

Lucrarea participantului reVEDERE’25, Panopticon de Iurii Gandrabura, este un scurtmetraj thriller psihologic cu elemente de suprarealism. Personajul principal, suspectat de uciderea unei fete, se trezește într-o realitate buclată, unde acțiunea se desfășoară după logica paranoiei sau a visului. Spațiile se schimbă, dar personajul rămâne mereu prins într-o capcană — ca și cum ar fi construită din propriile amintiri și frici. Iurii nu este doar regizorul filmului, ci și interpretul rolului principal — un om nervos, urmărit, blocat într-o buclă existențială. O semnificație poetică aparte o are figura fetei-cântărețe, care acționează ca un medium între lumea celor vii și cea a morților, între tentație și condamnare. Ea nu este doar un personaj, ci o imagine care trezește în protagonist amintiri, vinovăție, dorință și, poate, chiar blestemul repetiției. Autorul manevrează cu finețe un limbaj vizual auster: o paletă alb-negru contrastantă, cadre strânse, jump-cut-uri și reversuri, locații închise, sunet stilizat și motive repetitive. Toate acestea contribuie la senzația de claustrofobie și presiune psihologică, amplificând paranoia atât a personajului, cât și a privitorului. Ciclicitatea poveștii, în care protagonistul revine mereu la punctul de început, este o tehnică clasică pentru reprezentarea traumei. Absența unei granițe clare între vis și realitate, artă și crimă, transformă filmul într-un joc teatral-cinematografic al percepției, unde nu poate fi găsit niciun punct stabil. Finalul nu oferă o rezolvare, ci indică o repetare infinită a ciclului. În tradiția lui David Lynch, ceea ce contează în această peliculă experimentală nu este ce se întâmplă, ci cum se simte.

Din lut și lumină - Tatiana Botnaru

Din lut și lumină, scurtmetrajul tinerei artiste Tatiana Botnaru, este un eseu vizual-sonor meditativ despre memorie și despre lumină ca metaforă a trezirii interioare. Realizată în cadrul laboratorului de creație, lucrarea combină regia intuitivă cu imaginea expresivă (Ruben Agadjanian) și montajul atent (Denis Bartenev) — ceea ce permite păstrarea vocii personale a autoarei într-un cadru vizual profesionist. Fără cuvinte și fără o narațiune directă, filmul este construit ca un ritual în care personajul principal nu trăiește o aventură exterioară, ci o experiență lăuntrică, mișcându-se prin peisaje și amintiri. Lumina simbolizează aici purificarea, speranța, scânteia spirituală. Fiecare element — de la casa abandonată până la fragmentele de arhivă care se proiectează pe pereții ei — funcționează ca un fel de ancoră pentru memoria colectivă. Inserțiile de arhivă au fost preluate de Tatiana de la fotograful Oleg Kaneev, vechi prieten al Centrului de Artă Contemporană KSA:K, care de-a lungul anilor a adunat cu grijă cronici de film găsite: fragmente din arhive de familie, filme amatoare și înregistrări ale evenimentelor publice și sărbătorilor de masă. Aceste materiale nu sunt utilizate ca documente, ci ca imagini fantomatice ale trecutului care pătrund în spațiul emoțional al protagonistei. Din lut și lumină este rezultatul unei căutări artistice — o lucrare emoțională, construită cu delicatețe, care nu oferă o poveste, ci o experiență.

Obscurity Illuminated - Alex Medinschi

Lucrarea lui Alex Medinschi, Obscurity Illuminated, este o reflecție vizual-sonoră asupra naturii trinitare a omului, sfâșiat constant între planul pământesc, rațional și cel suprem. Temele laboratorului reVEDERE se schimbă, dar în fiecare dintre ele Alex găsește spațiu pentru a-și continua linia artistică: integrându-se în cadrul curatorial, lucrările sale rămân parte a unei declarații coerente și recognoscibile. Obscurity Illuminated continuă interesul artistului pentru granițele dintre conștiință, spirit și trup, și pentru ceea ce ia naștere între ele. Este un video-triptic, fiecare parte având propria ritmicitate și dramaturgie. Sufletul: un dialog de lumini și umbre între două entități, lumină și întuneric, înger și demon. În locul conflictului — dorința de a se uni, de a fi auzit. Rațiunea: voce hipnotică, aritmie de tobe — toate construiesc imaginea unei conștiințe divizate, aflate într-o luptă permanentă cu sine. Jumătatea stângă a lumii — industrială și rigidă, cealaltă — organică și sălbatică, de parcă mintea ar fi literalmente sfâșiată între logică și haos. Trupul: totul evocă o experiență extremă, un corp la limită — tema dependenței și autodistrugerii. Dar culminarea nu vine în pierderea sinelui, ci în momentul autoacceptării, când personajul face un gest simbolic — între naștere și înviere — și se îmbrățișează pe sine. Sculptor prin formare și performer practicant, Alex descoperă în limbajul video noi posibilități expresive: montajul, sunetul, măștile 3D imprimate de autor — toate nu sunt decorative, ci încărcate conceptual. Fiecare parte a tripticului este construită pe metafore și imagini vizuale în care se simte experiența lui Medinschi în performance-ul live, iar peisajul sonor — tobe ritualice, pulsații electronice, voce extraterestră, șoapte mistice — este la fel de puternic ca imaginea și creează împreună un spațiu emoțional unificat.

220 volt - Cristian Nica și Daniel Caldare

Lucrarea colaborativă 220 volt a lui Cristian Nica și Daniel Caldare este o metaforă vizuală ambițioasă care scufundă spectatorul într-un spațiu incert între vis și realitate. Autorii caută clar un limbaj propriu, experimentând cu forma, estetica și ritmul. În aceste căutări se simte influența lui Lynch, a dadaismului, a suprarealismului — și în același timp o dorință sinceră de a împărtăși o viziune personală asupra lumii. Lucrarea este plină de simboluri expresive — culoarea galbenă accentuată, încălcarea logicii obișnuite a spațiului și timpului, „spargerea celui de-al patrulea zid”. Deosebit de memorabilă este secvența cu colțunașii și craniile din ipsos — cotidianul se transformă aici într-un ritual, neliniștitor și ilogic. Fiecare element poartă o încărcătură simbolică puternică, creând împreună o atmosferă a absurdului în care acțiunile zilnice capătă o tentă fie ironică, fie amenințătoare. La un moment dat, simbolurile devin atât de numeroase încât încep să concureze între ele, fără a avea timp să se dezvolte sau să se așeze într-un sistem clar. Această instabilitate oferă filmului o senzație de schiță sau de decizii intuitive, dar tocmai în această inegalitate se află sinceritatea discursului artistic. Scena finală, în care protagonistul iese din cadru și este vizibil platoul de filmare, face trimitere nu doar la distrugerea iluziei cinematografice, ci și la natura de laborator a proiectului în sine. Acest gest conține o conștientizare a procesului, o privire asupra filmului ca mijloc de cunoaștere. Soluția vizuală trimite la tema laboratorului „Познавая белый свет” al Kirei Muratova, dar aici funcționează mai degrabă ca o invitație la reflecție decât ca o poziție finalizată.

Lumina gătită - Vlasi Țurcan

Vlasi Țurcan — sculptor, absolvent al Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. În 2024, în cadrul Laboratorului reVEDERE, a prezentat ca lucrare finală un performance documentat. În acest an, Vlasi a decis să încerce rolul de regizor, pentru a prelua controlul asupra întregului proces creativ și a parcurge drumul de la idee până la montaj. Filmul a devenit debutul său ca autor implicat în întregul ciclu de producție — desigur, cu sprijinul mentorilor laboratorului și al echipei KSA:K. Potrivit lui Vlasi, experiența sa anterioară pe platoul de filmare (a lucrat ca scenograf-decorator) l-a ajutat să gestioneze mai încrezător situațiile și să construiască propriul său narativ. Lumina gătită este o poveste personală a trecerii lui Vlasi de la întuneric spre lumină, spusă printr-o serie de imagini absurde. Personajul — însuși Sufletul, întruchiparea eului interior al autorului — apare când în pădure, când pe bancheta din spate a unui taxi, când într-o „bucătărie” absurdă, unde obiectele familiare își pierd funcția și capătă o semnificație simbolică. Universul filmului este construit astfel încât o banană poate deveni un punct de cotitură, o bandă peste ochi — un simbol sângerând al necunoașterii și al căutării sensului, iar o voce din receptorul telefonului declanșează un lanț de evenimente suprarealiste. Spațiile, obiectele și vocile devin metafore ale luminii — o lumină distorsionată, reinterpretată, gătită din nou. În această dezordine se naște un nou început: lumina ca revelație interioară, care vine tocmai atunci când nu o mai cauți. Autorul propune nu atât o înțelegere, cât o trăire a luminii albe ca material — din ea se poate crea orice.

Observer - Ciprian Antoci

Ciprian Antoci este un artist moldovean a cărui practică principală se concentrează pe pictura abstractă. În lucrările sale, el nu urmărește reproducerea realității, ci perceperea ei senzorială, crearea unui spațiu viu, vibrant, care ia naștere prin improvizație. Ciprian nu se limitează la materiale tradiționale și își continuă căutările în forme vizuale experimentale, inclusiv în video. Lucrarea sa video Observer, realizată în cadrul laboratorului reVEDERE, păstrează filosofia sa artistică și, deși are o bază documentară, funcționează ca o abstracție — de această dată, una luminico-sonoră. Observer este o experiență audiovizuală de două minute asupra percepției orașului, un „exercițiu de observare”, așa cum îl numește chiar Ciprian. Autorul transformă trecătorii reali în siluete monocrome, parcă arse de lumină — apar și dispar în pete pulsatorii de lumină, asemenea amprentelor pe hârtie fotografică, fantome ale memoriei urbane. Pe fundalul unui zgomot metalic crescând, care se transformă în ultrasunete aproape palpabile, Observer devine nu o poveste și nici un portret, ci un act de contemplație care lasă loc îndoielii și proiecției personale a privitorului. Antoci recunoaște: ideea inițială a fost diferită de rezultatul final. Dar tocmai în renunțarea la controlul total al autorului, atunci când artistul permite ideii să se transforme prin dialog și montaj, a luat naștere un rezultat mai puternic și mai interesant. „Îmi place interacțiunea din cadrul laboratorului reVEDERE — este un mediu care susține exprimarea liberă și stimulează reflecția artistică. Apreciez feedbackul relevant din partea tutorilor, schimbul de idei între persoane cu viziuni diferite și faptul că nu știi unde vei ajunge la final. Este captivant să observi cum o idee inițială capătă o formă nouă în procesul de colaborare cu profesioniști”, spune Ciprian.